Alchimistul

carte comentată de Moreh

Poate că ați citit micul bestseller al lui Paulo Coehlo intitulat "Alchimistul" din 1993. Cartea prezintă o viziune populară a ceea ce înseamnă alchimia, dar cât de rezonabilă este această imagine?

eroi și anti-eroi

Eroul poveștii lui Paulo Coehlo este un băiat pe nume Santiago. Povestea are și un anti-erou, un englez irascibil care studiază alchimia. Acesta cară cu el un teanc de cărți și nu este prea prietenos. Acest englez este zugrăvit ca un personaj cerebral, profund absorbit de parabolele despre alchimie, până aproape de a-l transforma într-o caricatură. La un moment dat, mă așteptam ca după ce voi răsfoi pagina să citesc despre cum stătea "cocoțat deasupra unui ceainic mare și fumuriu, amestecând un lichid verde luminescent".

trăind cu pasiune

Viziunea existențială conform căreia viața trebuie trăită înainte, cu pasiune, cu dragoste, în ton cu ceea ce te înconjoară... această idee ne atrage pe toți. Cu toții avem visele noastre, iar faptul de a ne conecta la acea vibrație de iubire și speranță fără limite este ceea ce ne face să profităm de zi. Ar fi plăcut ca aceasta să fie esența cărții: urmează-ți visele, trăiește clipa, păstrează-ți mintea deschisă și caută să găsești misterele vieții în tine însuți. Din nefericire, "follow-your-heart-mantra" este supra-romantizată și amplificată la un nivel de o asemenea simplitate încât începe să lucreze împotriva ei însăși.

să ardem toate cărțile?

Unii cititori ar putea fi entuziasmați de ideea comodă de a deveni stăpânii universului prin observarea orizontului nesfârșit, dacă ar crede. Ar avea grijă să nu cadă în aceeași capcană ca și englezul care nu învață nimic de valoare din cărțile sale - cărți care complică inutil viața. Sună rezonabil, nu-i așa? Cine nu vrea să păstreze lucrurile simple? Dar acum imaginați-vă că englezul avea visul de a deveni medic. Cât de rezonabilă vi s-ar părea o poveste care afirmă că cărțile sale de la școala de medicină și dedicarea sa sunt lipsite de valoare? Că toate acestea sunt inutile, că ar trebui să meargă mai departe, să-și urmeze inima și să vindece oameni? Că va obține ceea ce caută doar dacă va uita tot ceea ce știe? Chiar dacă cineva ar insista că se poate învăța doar prin experiență, și nu din cărți, autorul pare să uite că englezul "învață prin experiență practică", lucrând cu natura în laboratorul său.

alchimie populară

Deși această cărticică despre alchimia populară are farmecul ei, ea tinde spre o mâncare spirituală ieftină - una dintre multele dintr-o avalanșă de cărți pe această temă care au devenit populare odată cu mișcarea de auto-ajutorare ''new-age''. În interviuri, autorul a declarat că a studiat alchimia timp de 11 ani pentru a scrie această carte; iar în prefață, autorul indică faptul că frustrarea sa îndelungată cu textele alchimice a fost rezolvată de profesorul său (care era de tipul celor care credeau că simbolurile alchimice sunt exclusiv o practică de alchimie interioară). Ideea că adevărata alchimie exclude materialul și se ocupă doar de alchimia interioară este o neînțelegere care a câștigat mult teren. Este, de asemenea, un fenomen comun în zilele noastre ca oamenii frustrați de alchimie să caute rezolvarea rapidă a varietății de interpretare new-age, până în punctul în care mulți vindecători emoționali new-age se descriu pe ei înșiși ca fiind "alchimiști".

Arta regală

Alchimia este una dintre cele mai profunde expresii ale creativității umane și o artă a vindecării în cel mai înalt aspect al său. Ea era numită "Arta Regală", ceea ce poate fi înțeles ca o artă holistică, deoarece numai nobilimea din antichitate avea timpul și resursele necesare pentru a deveni polimate holistice. Alchimiștii au fost unii dintre cei mai mari polimate din istorie: Geber, Al Razi, Omar Khayyam, Albertus Magnus, Roger Bacon, John Dee, Tyco Brahe, Isaac Newton și mulți alții care sunt mai puțin cunoscuți. Acești mari indivizi au practicat Arta Alchimiei în cea mai fină și mai cuprinzătoare formă a sa: rafinarea spiritualului și a materialului pentru a exprima sufletul în toată splendoarea sa. Acest lucru surprinde poate esența întregii arte: este o cale spre sacru. Este o artă în care două lucruri sunt transformate: materia din creuzet și psihicul artistului. Acest lucru nu este cu mult diferit de pictorul care transformă pânza albă într-o lume de culori, în timp ce, în același timp, în planul interior se întâmplă ceva energizant și purificator. Odată ce am investit suficient de mult în propria pricepere și înțelegere, realizarea artei nu doar consumă energie, ci dă energie și poate transforma ceva în interiorul nostru în acest proces. La fel se întâmplă și cu Arta Regală a Alchimiștilor, care presupune sacrificii, cunoștințe și muncă grea, dar prin care plumbul sau existența zilnică se transformă în aur, armonie, bucurie, fericire, cunoaștere și spiritualitate.

piatra filozofală

''Magnum Opus'', realizarea Pietrei Filozofale, reprezintă apogeul acestei arte, care presupune un efort herculean atât în ceea ce privește munca interioară, cât și în laborator. Fără un maestru avizat, practicantul mediu nu se va apropia niciodată de a finaliza nici măcar primele etape ale procesului. Există mii de cărți despre alchimie, dar ele sunt scrise atât de obscur încât sunt practic inaccesibile. Să luăm de exemplu "Mutus Liber" (Cartea fără cuvinte). Magophon a scris un comentariu și, oricât de interesant ar fi comentariul său, nu explică cu adevărat calea. Pentru a înțelege "Mutus Liber" la un nivel mai intim, ar trebui să căutăm pe cineva care a parcurs calea înaintea noastră. A privi spre orizonturi poate fi foarte satisfăcător, dar cei care au dus practica alchimiei la inimă știu că este nevoie de mult mai mult decât atât pentru a progresa și pentru a aprecia cu adevărat această artă magnifică.